În Cotroceni este limită de 3,5 tone, iar troleibuzele au peste 10 tone! Fost arhitect-șef: „Sunt clădiri de patrimoniu aici, de un milion de euro”

Publicat: 26/03/2024, 07:45

Primăria Capitalei nu a explicat nici până în prezent care a fost raționamentul deciziei de a introduce o linie de troleibuz prin cartierul Cotroceni. Mai ales că zona este una protejată.  Culmea, în cartier există deja o restricție de circulație pentru vehiculele cu masă mai mare de 3,5 tone, tocmai pentru a preveni vibrațiile care pot afecta clădirile. În schimb, un troleibuz Solaris cântărește peste 10 tone. „Este un amatorism administrativ”, spune Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect- șef al Capitalei.

„Amatorismul în ceea ce privește administrarea Bucureștiului este evident și cu această decizie. Primarul general Nicușor Dan se dă de ceasul morții privind protejarea zonelor istorice din Municipiul București. În același timp, introduce, total de neînțeles, autobuze și troleibuze pe străzi cu prospecte de șase-șapte metri și cu trotuare de un metru”, a declarat, pentru Gândul, Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei.

Potrivit specialistului, decizia de introducere a troleibuzelor în „Cotroceni” este „un amatorism”.

„Este vorba, din nou, de un amatorism legat de gestionarea traficului și a mobilitații urbane. Să nu uităm că acum aproape patru ani Nicușor Dan ne promitea un specialist de la New York. Iar acum, Bucureștiul este o imensă parcare”, spune Ștefan Dumitrașcu.

Arhitectul mai precizează că tranzitul unor troleibuze de peste 10 tone va afecta clădirile de patrimoniu din cartierul Cotroceni.

Arhitect: Clădirile din Cotroceni vor fi afectate

„Nu trebuie să ai școală făcută în Franța sau în Germania ca să-ți dai seama că introducerea unor vehicule cu un asemenea tonaj, de 14 tone, pe o stradă de 6-7 metri, va afecta acea zonă și clădirile de patrimoniu, care costă de la un milion de euro în sus”, este de părere Ștefan Dumitrașcu.

Primăria Capitalei, prin Direcția Transporturi, a luat recent o decizie aberantă! Va introduce o linie de troleibuz în Cartierul Cotroceni. Chiar pe străzile „Doctor Carol Davila” și „Doctor Joseph Lister”, așa cum Gândul a relatat AICI.

Cotroceni, zonă protejată

Decizia de a introduce o linie STB în acest cartier este cu atât mai aberantă cu cât pe site-ul PMB, zona Cotroceni figurează ca fiind protejată. Practic, instituția lui Nicușor Dan spune negru pe alb că în Cotroceni sunt interzise „ activități productive poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat”.

Cu toate acestea, de câteva zile se amenajează stațiile de troleibuz.

Chiar dacă în Cotroceni nu există fire de troleibuz, aici vor fi introduse trolee noi, Solaris, care se vor decupla la intrarea în cartier și vor circula pe baterie.

Este vorba de linia 70, care va intra în cartier pe „Dr. Carol Davila”, de pe Bulevardul Eroilor. De acolo, va merge pe cea mai frumoasă stradă din cartier: „Doctor Joseph Lister”.

Prefectul Capitalei, vizită în Cotroceni

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, a declarat, pentru Gândul, că decizia Primăriei Capitalei de a introduce o linie de troleibuz în „Cotroceni” va denatura farmecul acestui cartier.

„Este complet nepotrivit să introduci transport public în acest cartier. Se va denatura farmecul din Cotroceni, dacă vor fi introduse autobuze, sau troleibuze”, a declarat Rareș Hopincă pentru Gândul.

De altfel, prefectul Capitalei a mers sâmbătă în acest cartier, unde a strâns semnături, în vederea anulării acestei decizii aberante.

CITIȚI ȘI:

Decizie aberantă! Nicușor Dan bagă troleibuze în Cotroceni, pe cele mai frumoase și cochete străzi din București. Cum să DISTRUGI un cartier protejat

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×